…
23 Dec 2010 2 comentarii
Cand nu mi-e somn, imi numar cicatricile pana obosesc. Si cand adorm, vizez cicatricile ranile ce or sa vina. Am ajuns sa cred ca-n sufletul meu salasluieste intreg Universul.
Bomboane cu lacrimi
22 Dec 2010 Un comentariu
in mirare
Azi am plans: pe muteste, stergandu-mi cu obida lacrimile.Ziua a inceput frumos: cafea cu lapte, muzica, apoi mesterit bomboane de ciocolata pentru cadourile de Craciun. Si m-am oprit: sa ascult dureri. Durerile altora. Am intrat in durerile si dezamagirile lor. Am simtit adancimi goale si am auzit ingerii din Lumea lui Miratot cum imi transmit mesaje. M-am ales cu suturi in cur in cel mai frumos si elegant mod.
Si atunci am plans. Nu pentru bomboanele care ma asteaptau nerabdatoare in bucatarie, nu pentru timpul in care ma puteam gandi la viata mea ci pentru elegantul sut in fund. Am plans pentru ca am simtit ca-n lumea asta exista suflete care sufera, si macar unul dintre ele ar putea intelege limbajul semnelor…iar eu stau si iau suturi in cur de la oameni care au nevoie doar de alinare.
Eu nu pot sa spun numai cuvinte frumoase, sa aprob oamenii in tot ceea ce fac, sa le dau dreptate si sa merg mai departe. Pentru asta exista alti oameni. Mie cand imi pasa, iau pauza de la viata mea si-mi deschid inima: transmit mesaje sau tac si ma rog pentru omul ala.
Mi-am sters lacrimile dar ele tot dau navala…da-i unui om intreaga Lume, si daca nu e pregatit nici nu o va vedea…si cel mai tare il doare pe cel care ofera.
Ma intorc la bomboanele mele de ciocolata: asteapta cuminti sa le modelez in sfere magice si sa le tavalesc prin fulgi de nuca de cocos. Stiu ca am sa mai plang o vreme. Asa ca de Craciun unii vor primi bomboane cu lacrimi.
Durerea sutului mi-a trecut, acum plang pentru ca sunt slaba gandind ca ar trebui sa-mi pese doar de cei care inteleg mesajele ingerilor. Nu trebuie sa fac diferente.Fiecare om adus in calea mea are aceasi nevoie, constienta sau nu. Doar ca unii dau suturi in cur. 
Aia au, probabil, cea mai mare nevoie de mesaje.
p.s. Intotdeauna mesagerul e condamnat. Dar cand am sa fiu mare, am sa vorbesc direct cu Dumnezeu; acum ma limitez la ingeri… 
Iubiti-ma, caci sunt frumoasa ca si voi! 
Like this:
să ai ochii deschiși și urechile pâlnie către lume…
18 Dec 2010 2 comentarii
in constatare, mirare
Respectul fata de oameni si sprijinul moral/material pe care-l putem oferi ar trebui sa ne insoteasca permanent, nu doar de Craciun sau doar cu animalele abandonate, copiii orfani si bolnavii incurabili.
In oglinda fiecaruia arata mai bine generozitatea fata de cineva aflat intr-o suferinta evidenta – oglinda noastra, in care musai trebuie sa priveasca cat mai multi. In schimb putem sa nu ne pese de oamenii obisnuiti (ca ei nu traiesc tragedii ci doar au probleme, iar daca i-am ajuta nu ar arata prea grozav in oglinda). Inchidem usi, intoarcem spatele, nu ne obosim si nu facem gesturi gratuite pentru nimeni care nu intra in categoriile: animale parasite, copiii abandonati si bolnavi incurabili. Si atunci cand ne induram s-o facem, trebuie sa stie si ala ajutat si o lume intreaga – justificand: puterea exemplului. Nu vreau exemplu niciunui om care sufera de boala indiferentei si are deficit de atentie.
Nu trebuie sa fim generosi. Nu trebuie sa fim milostivi. Trebuie sa fim oameni. Mereu. Asta inseamna sa nu inchizi usi, sa nu intorci spatele, sa nu inseli, sa nu profiti, sa ai ochii deschisi si urechile palnie catre lume, si-n lumea asta se gasesc toate fiintele: oamenii (obisnuiti si cu probleme, copii abandonati, bolnavi incurabili) si animalele abandonate sau nu.
Nu exista un Rai in care se contabilizeaza gesturile tale filantropice. Nu aprecieaza niciun Dumnezeu ca anul asta ti-ai donat orfelinatelor un sfert din banii de pantofi. Lumea asta n-a impartit-o nicio divinitate in Bine si Rau. Aceasta line o trasam in fiecare clipa Noi. Fiecare gest, fiecare gand ne urca sau ne coboara pe o scara de simtire. Si ironia e ca scara asta a simtirii are alte valori, diferite de cele in care am fost crescuti si educati. Primul pas e sa le afli, apoi sa le simti si sa ti le insusesti. Cand toate astea se infaptuiesc, devi egal cu tine si cu toti ceilalti. Nu alegi cine merita mai mult ajutor, nu te proclami ”om bun si generos”. Traiesti fiecare clipa: cu ochii deschisi si urechile palnie…si atunci fiecare fiinta care iese in calea ta, merita tot ceea ce are nevoie si ce-i poti da tu. Si asta nu-i un gest de generozitate ci este insasi natura ta, omule.
Bilant 2010
18 Dec 2010 Scrie un comentariu
in constatare, frumusete, mirare
In 2010:
- am implinit 33 de ani (numarul destinului meu in numerologie);
- m-am casatorit;
- am emigrat si dupa 3 luni m-am intors in tara;
- m-am tuns scurt dupa o perioada de 10 ani de plete;
- mi-am descoperit doua pasiuni pe care vreau sa le transform in sursa de venit.
- …am constientizat, intr-o zi urata cu ceata, ca viata este o etapa de experimentare, orice s-ar intampla; atunci m-am simtit libera si-n echilibru; ma lupt sa simt cat mai des asta;
- …am primit cele mai multe mesaje si semne, dar “am muncit” toata viata pentru a ajunge aici;
- …am inteles ca fiecare om primeste(genereaza) rasplata dupa merit;
- …am simtit pe de-a-ntregul ca sunt un om cu har.
- 2010, inca, nu s-a terminat.
Eu sunt …
18 Dec 2010 Un comentariu
in constatare, mirare
In tara asta nu au mai ramas decat oamenii. Restul s-a vandut, s-a distrus sau a murit de la sine. Moartea poate sa cuprinda orice lucru si stare atinse de om.
Oamenii din tara asta – unii au plecat, altii s-au intors. Unii au ramas oameni, altii s-au transformat. Uneori mi-e mila, alteori mi-e sila: de oamenii din tara asta. Pentru ca atat a mai ramas din ea. Mi-e mila de deznadejdea unora, asa cum mi-e sila de fatarnicia altora. Uneori mi-e mila de mine, ca apartin unei tari despuiate de valori, alteori mi-e sila de mine ca n-am putut sa fac nimic pentru ea.
Sunt usi care se inchid: pentru tara asta, pentru mine. Incerc sa aflu cine sunt eu. Eu sunt o romanca. Dar Romania mai exista? O tara se defineste doar prin granite? Daca Romania nu mai exista, eu cine sunt?
Despre demnitate
18 Dec 2010 Un comentariu
in constatare, mirare
Unii cred despre mine ca sunt fraiera. Pentru ca am demnitate. Nu m-a invatat nimeni sa mi-o dezvolt: e din mine.
Eu sunt unul dintre cei care-si iau “picioare-n gura” sustinand o cauza, pastrand un secret, tinandu-se de o promisiune, refuzand sa parasca, netinandu-si gura ca sa-i fie bine. Si nu o spun ca o lauda: eu n-am nevoie sa ma laud. O strig pentru cei multi care nu stiu sa-si plece capul, sa fie demni; pentru cei care sunt carpe si-si calca cuvantul; pentru cei care tradeaza; pentru cei care se pun pe primul loc, calcandu-i pe altii in picioare; si nu in ultimul rand: pentru cei care cred ca sunt fraiera.
Sunt un om cu demnitate, si oricate “picioare-n gura” mi-as luat in viata asta, sunt mandra ca mi le pot lua.
Nascuta toamna
18 Dec 2010 2 comentarii
in constatare
Mi-am dat intalnire, in fiecare zi, cu viata. Nu a lipsit, nu a intarziat. A venit zi de zi, cu o seriozitate dumnezeiasca.Uneori era asa cum ma asteptam, alteori era sub asteptarile mele.Au fost si zile in care m-a vrajit cu daruri.
Am renuntat cu mult timp in urma la planuri. Pentru ce sa ma chinui? Eu am intalnire, in fiecare zi, cu viata. O astept cu nerabdare. Stiu ca fiecare intalnire e altfel.Cum as putea sa-mi fac planuri?! Pentru ce sa-mi programez viata?
… pentru confort si siguranta…dar atunci nu as mai simti intalnirile cu viata. Ea nu si-ar mai dezvalui in fata sufletului meu frumusetea numarului infinit de fatete.
Mi-am dat intalnire, in fiecare zi, cu viata. Stiu ca ma va surprinde de fiecare data: frumos sau urat, dar firesc pana in clipa in care se va transforma – va ramane cu mine, pentru totdeauna.
Viata iubeste oamenii care vin la intalnirile cu ea. Daruindu-se.
Nascuta toamna, intr-un anotimp in care frunzele mor, transformandu-se in primavara.
